Probabil cel mai cunoscut aperitiv grecesc. De fiecare data cand merg in Grecia nu stiu cum fac, dar ajung sa am un meniu unic: tzatziki si calamar la gratar, alaturi de un pahar de Malamatina, vinul traditional grecesc. De ce? Nu am nici cea mai vaga idee. Pur si simplu nu ma mai satur de aceste mancaruri. Si ca sa nu mai astept sa treaca anul pana mananc un tzatziki direct din tara lui, l-am preparat eu, folosind ingrediente cat mai autentice. Rezultatul a fost unul mai mult decat satifacator. Cred ca grecii m-ar fi laudat.
Pentru 4 persoane am folosit urmatoarele ingrediente:
– 600 gr. iaurt gras 10% grasime (neaparat gras si nu smantana)
– 2 castraveti lungi
– 3 catei de usturoi (aici depinde cat de mult va place aroma de usturoi)
– sare
– 3 linguri ulei de masline

Am respectat modul de preparare pe care m-a invatat si pe mine un bucatar grec.
Am dat castravetii pe razatoare si i-am pus intr-o sita, peste care am presarat sare. I-am lasat 30-40 de minute. Sarea are rolul de a inmuia castravetii si de a scoate apa din ei. Dupa acest interval i-am scurs bine (nu o sa va vina sa credeti cata apa iese din ei). Este foarte important sa ramana cat mai putina apa in catraveti, pentru un rezultat cat mai cremos.

Am asezat intr-un castron castravetii, usturoiul pisat, iaurtul, uleiul de masline si am mestecat pana s-au incorporat toate ingredientele. Am mai adaugat putina sare, dupa
gust.

 
Am pus castronul cu tzatziki la frigider pentru 30 de minute.
Am servit cu paine calda, proaspat scoasa din cuptor.
Pofta buna!