Azi am avut o pofta nemaipomenita de o paine. Dar o paine care sa fie gata si repede, sa fie si pufoasa, sa aiba si crusta crocanta si sa fie si aspectuoasa. Cautand o reteta rapida pe internet, iata ce minunatie a rezultat.

Painea aceasta s-a comportat ca o floare (a fost pentru ca s-a terminat demult). Rupeam cate o „petala” din floare, apoi alta, apoi alta si parca nu ma mai saturam. Mi-a placut extrem de mult. Avea un gust si un miros de paine adevarata.

Asadar ca ingrediente am folosit:
– 350 gr. faina alba
– 5 gr. drojdie uscata
– 220 ml. apa usor calduta
– o lingura ulei de masline
– o lingurita zahar
– o lingurita sare

Modul de preparare:
Din ingredientele de mai sus se framanta un aluat elastic. Se pune faina intr-un castron. In mijloc se face o gaura si se adauga drojdia, zaharul, uleiul de masline. Se amesteca putin, dupa care se adauga si sarea. Se toarna cate putina apa si se incepe framantarea, pana la obtinerea unui aluat nelipicios. Aluatul rezultat se pune la dospit 1 1/2 ore.

Se pune aluatul dospit pe suprafata de lucru infainata si se imparte in 7 bile cat mai egale. Mie mi-a rezultat un aluat de 580 gr. si am facut 7 bile de aprox. 80 gr. fiecare.
Se tapeteaza o tava cu hartie de copt si aseaza bilele tavalite prin faina sub forma de floare, dar la 2 cm. unele de altele.


Se mai lasa sa creasca putin, timp in care se incinge cuptorul la 220 grade.


Se pune tava la cuptor, se stropeste cu apa fundul cuptorului si se inchide repede usa, pentru ca vaporii de apa sa ramana in interior. Pasul aceasta e important pentru ca painea sa capete o coaja crocanta. Painea se tine 20 de minute la cuptor.

Proaspat scoasa din cuptor.

Si o sectiune.

Va doresc pofta buna!